Mărturia Mea: Pastor’s Testimony – Romanian
Viaţa mea era într-adevăr insuportabilă, nu numai faţă de mine dar şi de ceilalţi din jurul meu, de cei apropiaţi şi ceilalţi cunoscuţi! Fără să exagerez, eram o problemă mişcătoare, sau să o spunem altfel o dinamită cu tije de iritabilitate şi negativitate gata să explodeze spre toate direcţiile.
Părinţii mei, erau îngroziţi, şi fraţii mei jenaţi spre faptul că trebuia să facă ceva să mă ajute.
′Toate aceste probleme de comportament au început devreme la începutul anilor de adolescenţă. ′Când a fost invazia turcă în Cipru Iulie 1974, eram de 14 ani. Casa noastră era la o suflare depărtare de cimitir, însă nu aveam nici o problemă spre acest fapt. Şi mai mult decât atât când eram mic ne plimbam cu prietenii prin cimitir, ne jucam în zona de lângă cimitir şi asta era ceva foarte obişnuit pentru mine.
Dar cu izbucnirea loviturii de stat şi ulterior cu invazia Turcă în Cipru lucrurile sau schimbat spre ce era mai rău în lumea mea emoţională. Cei doi fraţi mai mari, erau soldaţi şi amândoi au fost răniţi în aceeaşi zi în timpul războiului. Ţin minte durerea, plânsetul, neliniştea care a adus-o această veste în casa noastră. Ţin minte cum zilnic se umplea cimitirul cu lumea care bocea peste rudele lor preaiubite, victime ale maniei catastrofei al duhului de violenţă şi război. ′Toate aceste întâmplări tragice neaşteptate m-au luat pe nepregătite şi eram fără ajutor şi nu ştiam cum trebuia să reacţionez. ′Aşa se întâmplă la toţi oamenii care trăiesc fără speranţă, fără Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că Isus Hristos în noi este speranţa slavei! Deci fără speranţă pentru viaţă şi slavă, am început să mă tem de moarte şi orice lucru care avea de-a face cu moartea. Am început să fiu foarte tulburat şi deranjat de această situaţie! Nu mai puteam rezista să aud orice lucru care avea de-a face cu moartea. Dacă pur şi simplu cineva spunea că cineva a murit, acest cuvânt era de-ajuns să-mi umple inima cu depresie şi o stare nervoasă de necontrolat foarte periculoasă. Totul se înnegura în faţa mea!
În afară de aceasta nu mai puteam să văd nimic care avea de-a face cu moartea. Dacă mi se întâmpla să văd un cimitir chiar şi de la depărtare, începeam să am aceiaşi stare de depresie şi nervozitate. Dacă dintr-o dată mă puneam faţă în faţă cu un car funebru sau un sicriu, era deja cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla era de ajuns să mă facă să mă prăbuşesc şi să izbucnesc în plâns!
′Nu numai că nu puteam să aud sau să văd orice avea de-a face cu moartea, dar nici măcar nu mai puteam rosti orice cuvânt care avea de-a face cu tema aceasta.
Din cauza acestei creşteri rapide şi stranie a comportamentului meu începusem să devin antisocial (o primejdie pentru societate). Ca rezultat al acestei stări am început să-mi abandonez prietenii unul câte unul prieteni cu care ne jucam în vecinătate de mici copii. Dacă mi se întâmpla să-i întâlnesc nu le vorbeam şi când ei îmi vorbeau îmi întorceam faţa în altă parte ca să nu-i văd şi să nu le vorbesc. În mintea mea îi asemănam cu cimitirele, cu moartea şi pentru mine erau “contaminaţi“! Ca să pot să mă feresc de ei cu totul, am schimbat şcoala şi mergeam pe jos în fiecare zi kilometri numai ca să fiu departe de cimitir, de vecinătate, şi de vecinii mei… departe de orice era “contaminat“! Dar ştim cu toţi faptul că a pleca departe de problemă nu înseamnă că rezolvi problema, acest lucru o măreşte şi o face mult mai complicată. Şi într-adevăr aşa sa şi întâmplat. Iar acum nu evitam doar vecinii şi prietenii, dar aveam dorinţa să evit părinţii şi fraţii mei! Această contaminare înaintase şi prinsese rădăcini în mine…! Acest lucru era deja cel mai dureros şi chinuitor dintre toate: să evit persoanele care le iubeam cel mai mult. Ajunsesem la un moment dat când nimeni nu m-ai putea să mă înţeleagă, nici eu măcar nu mă m-ai înţelegeam pe mine însumi. Acum trebuia să provoc evitarea oamenilor pe care îi iubeam mai mult decât orice pe lume: pe acei care mi-au dat viaţă m-au adus pe lume!
Acest lucru era extrem de dureros. Situaţia mea nu era doar o problemă de depresie sau frică în mediul natural,fizic avea de-a face cu legături spirituale. Eram legat… legat satanic. Diavolul mă prinsese cu tentaculele lui. Unul câte unul tentaculele lui îmi înfăşurase gâtul sufletului meu. Mă distrugeam zi după zi. Depresia înaintase, frica devenea din ce în ce mai mare, legăturile satanice în mintea mea se înmulţeau, purtarea mea antisocială / antifamiliară nu mai avea limite. Hristos nu era în mine, nu aveam nădejdea slavei (Coloseni 1:27). Nu aveam nădejdea să fiu eliberat. Eram în această situaţie disperată care încetul cu încetul devenea mai rea, şi am început să-mi fac planuri să mă sinucid. De fapt nu eram eu cel care făceam aceste planuri, era altcineva care le plănuia şi mi le punea în mintea mea ca sugestii. În Evanghelia lui Ioan 10:10 citim “ hoţul nu vine, decât să fure, să junghie şi să ucidă.” Diavolul urăşte omul atât de mult încât literal vrea să-l distrugă, pentru că el este deja distrus şi nu i-a rămas decât puţin timp.
Timp de opt ani de zile, din 1974 până la începutul anului 1982, viaţa mea înainta cu repeziciune către distrugere. Psihic eram într-o adâncă disperare şi neajutorare.
Altceva ce s-a întâmplat în acelaşi timp când aveam acest chin psihic, şi a adus mai multă durere în viaţa mea a fost o boală sub forma unei alergii care apăruse în copilărie când eram preşcolar.
Îmi aduc aminte de mama care m-ă ducea la spital la o vârstă atât de fragedă, căutând cu disperare un tratament care să pună sfârşit l-a atâta durere şi chin.
Dar Hristos, nădejdea slavei (Coloseni 1:27), nădejdea vindecării, nu era în mine. Măcar de l-aş fi cunoscut atunci…! Această boală alergică de care am menţionat mai înainte se numea “Erythema Multiformee.” La început afectase doar zona din jurul gurii şi în special buzele care începuseră să se topească şi mă umplusem de răni (carne vie). Nu puteam s-ă mănânc mâncare solidă şi cu mare greutate reuşeam să înghit ceva lichid. Când mâncarea sau lichidele îmi atingeau buzele pline de răni era extraordinar de dureros era ca şi cum cineva îmi răzuia rănile. Nu era cunoscut nici un fel de tratament pentru această boală. Doctorii au încercat să-mi cauterizeze să-mi ardă rănile folosind tot felul de alifii. După cum creşteam, înaintam în vârstă această boală nu numai că nu răspundea l-a nici un fel de tratament, dar începuse să se înrăutăţească şi să se extindă şi mai mult înăuntru în gură, mai ales după ce trecusem de vârsta de 18 ani, până când începuse să-mi apară pe tot corpul. În timpul serviciului militar (armată) am fost internat la spitalul din Pafos unde m-au consultat mai mulţi doctori. Unul dintre aceşti doctori m-ia sugerat un tratament de cauterizare folosind 10% nitrat de argint dacă-mi aduc bine aminte. Această cauterizare a fost unul dintre cele mai dureroase lucruri am suferit vreodată. Când acest acid îmi atingea rănile pe buze şi înafara gurii, era atât de puternic încât deschidea găuri mici pe dinţi.
În timpul serviciului militar cât şi mai târziu eram consultat de un doctor din spitalul Nicosia. Într-o altă ocazie când soţia mea Andri – înainte să ne căsătorim m-a însoţit la spital a întrebat doctorul, fără să fiu eu de faţă, l-a întrebat în legătură cu situaţia mea: «Vreau să ştiu ce se întâmplă cu bărbatul acesta. O să m-ă căsătoresc cu el şi trebuie să ştiu ce se v-a întâmpla.» Doctorul atunci i-a răspuns: «Un lucru îţi spun, dacă nu-şi i-a medicamentele o să moară.» Cât despre mine nu ştiam nimic despre lucrul acesta. Doctorul mi-a dat medicamente care conţineau cortizon, după cum am descoperit mai târziu, şi mi s-a recomandat să le iau cu regularitate pentru a putea lupta boala. Dar totul era în zadar tratamentele nu dădeau nici un fel de rezultat. Boala apărea din nou şi creştea cu rapiditate şi devenea din ce în ce mai rău. Când eram copil această boală apărea o dată sau de două ori pe an. Dar acum se manifesta de şase ori pe an şi simptomele erau de o durată mai îndelungată şi deveneau din ce în ce mai rău.
În ianuarie 1982, fratele soţiei mele Nikos a început să ne vorbească despre Domnul. Într-o zi când l-am dus la biserică a insistat s-ă coborâm s-ă luăm parte la întrunire «măcar 15 minute»! Dar s-a dovedit că aceste «15 minute» nu s-au sfârşit niciodată pentru noi pentru că de atunci n-am mai plecat niciodată de la Casa Domnului! Din momentul în care am intrat în biserică a-m simţit că era cu totul ceva diferit. Domnul ne-a atras la El odată pentru totdeauna şi am început să venim la biserică foarte des. Într-o zi ne-am dus acasă la pastor şi după ce ne-a predicat Cuvântul Domnului a-m îngenuncheat si ne-am rugat recunoscându-l pe Isus Hristos şi predândune viaţa Lui, l-am făcut Domnul vieţii noastre. Era Duminică seara şi ne-am rugat în special pentru problema fricii care mă chinuia. Luni dimineaţă a fost slăvit Domnul cu minunata vindecare pe care o făcuse în sufletul meu.
Plănuisem cu soţia mea Andri să mergem de dimineaţă la cumpărături. Ieşind Luni dimineaţă din casă vedem în faţa noastră cel mai rău lucru care l-aş fi putut vedea: o maşină funebră! Soţia mea Andri fiind sigură de felul în care avea s-ă reacţionez, s-a uitat drept în ochii mei, dar spre mirarea ei a văzut c-ă eram absolut foarte calm şi liniştit. Maşina funebră nu numai că a trecut în faţa noastră dar a oprit câţiva metri depărtare de noi, apoi a dat înapoi şi s-a oprit în faţa noastră. Şoferul ne-a întrebat despre o anumită adresă pe care o căuta, care probabil nu era la mare depărtare de casa noastră. Cu voinţa de a ajuta ia-m explicat şoferului de la maşina funebră cum să găsească casa şi întorcându-mă la Andri i-am spus că simt o pace şi o calmare absolută în inima mea. Imediat am realizat că eram liber! În ocazii ca acestea felul în care aş fi reacţionat dacă nu aş fi fost liber, ar fi fost să încep să distrug orice aş fi avut în faţa mea, şi aş fi fost extrem de furios. M-aş fi încuiat în dormitor fără ca cineva să poată sau cel puţin să îndrăznească să-mi vorbească, sau cădeam eu ca mort având eu nevoie de maşină funebră! Dar slavă Domnului, din acea clipă am fost liber, odată pentru totdeauna. În-sfârşit în totalitate liber! Aleluia! “Dacă Fiul vă face liberi veţi fi cu adevărat liberi” (Ioan 8:36).
De atunci am avut multe şanse să dovedesc libertatea mea. Şi am dovedito, cu Harul Domnului. Părinţilor mei nu le venea să creadă. Fraţii mei erau împietriţi văzând această schimbare totală în caracterul meu. Moartea şi alte cuvinte similare nu mă mai speriau, pentru că l-am cunoscut personal pe Acela care a biruit şi a distrus pe cel care avea puterea morţii. (Evrei 2:14) l-am cunoscut pe Isus Hristos. Isus m-a vindecat şi mi-a eliberat sufletul. Aleluia!
Aveam deci fiecare motiv să fiu entuziasmat cu noua mea viaţă în Isus Hristos, liber de opresia diavolului, când dintr-odată în primele luni după ce am devenit creştin a început să apară din nou această boală urâtă care îmi distrugea gura. Când m-au văzut fraţii mei în Hristos în această situaţie mi-au spus cu compasiune: «Isus Hristos vindecă.» Cu o credinţă inocentă ca de copil am crezut acest lucru, Isus Hristos care este acum Domnul vieţii mele, vindecă. Apoi fraţii au decis ca tot trupul Lui Hristos ca biserică să postească şi să se roage pentru două zile pentru vindecarea mea totală. Cu bucurie şi entuziasm în inima mea am acceptat această sugestie frumoasă. M-am gândit în inima mea: “dacă atâţia oameni sunt hotărâţi să se roage şi să postească pentru mine pentru două zile ca eu s-ă primesc vindecare, aceasta este cu adevărat o dragoste pură şi adevărată”. După două zile de post (numai cu apă) ne-am adunat cu toţi fraţii şi s-a rugat toată biserica împreună pentru vindecarea mea în numele Domnului Isus Hristos. Seara când m-am dus la culcare am avut un vis frământător. Primul portret în faţa mea era un întuneric foarte gros fără nici cel mai mic semn de lumină. Dintro-dată am văzut în faţa mea pe Domnul Slavei pe Isus Hristos păşind spre o direcţie specifică. Blând cu o înfăţişare măreaţă radiind o lumină foarte strălucitoare. Imediat am auzit o voce puternică, această voce parcă venea din univers, şi a spus: «EU SUNT LUMINA LUMII.» Aici trebuie să spun că nu cunoşteam nimic din Cuvântul Lui Dumnezeu şi aceste cuvinte din ( Ioan 8:12 ) îmi erau complet necunoscute. Şi totuşi Dumnezeu m-ă învăţa Cuvântul Lui. În momentul când l-am văzut pe Isus şi ia-m auzit vocea Lui a-m simţit o atracţie irezistibilă spre Domnul şi am început să alerg spre El cu toată puterea mea, după cum El păşea blând şi calm uitând-se statornic şi hotărât numai înainte. Nimic nu era cu putinţă să-i distragă atenţia Lui. Era ca ţi cum îmi spunea: Eu Sunt Calea, nu este alta, aşa trebuie să păşească credinciosul, statornic şi hotărât către destinaţia sa, fără să se abată nici la dreapta nici la stânga.
Venisem deci lângă Domnul într-o parte şi începusem să alerg către direcţia unde mergea El, fără să-i spun nici un cuvânt. Am continuat să alerg cu toată puterea mea în timp ce Domnul continua s-ă păşească paşnic cu ochii Lui fixaţi tot timpul drept înainte. La un moment dat, a-m văzut în faţa mea o uşă dublă foarte mare de sticlă, mi-am pus toată puterea încercând să-l întrec pe Isus alergând spre această uşă. Cu un mare efort am ajuns la uşă, am deschis-o, am făcut o plecăciune şi din poziţia aceasta a-m spus Domnului din adâncul inimii mele: “ Intraţi Învăţătorule.” În trecere Domnul şi la o distanţă de aproape doi metri după ce a trecut de uşă s-a întors şi şi-a aţintit ochii Lui în ochii mei şi mi-a spus: “ Pentru acest motiv copilul meu te voi vindeca şi te voi folosi.”
Mesajul din acest vis a fost cristal curat în inima mea: Ioan 8:12, 14:6. Apocalipsa 3:20
Din moment ce mi-am deschis inima şi L-am primit L-am invitat în viaţa mea a devenit Mântuitorul meu, Domnul meu, Vindecătorul meu, a devenit totul pentru mine. Aleluia!
O zi sau două după acest vis, am fost admis la Spitalul Britanic la baza militară din Acrotiri, după un aranjament predeterminat, pentru mai multe examinări pentru o posibilă remediere de către doctori remarcabili Britanici. Să subliniem faptul că admiterea în acest spital nu era un lucru uşor. Numai în cazul în care celelalte spitale din Cipru şi doctorii nu puteau face nimic cu cazul şi situaţia ta, ţi se dădea oportunitatea să fii admis. Încă o ultimă încercare deci…..din partea omenească. Să luăm în vedere şi să nu uităm ce a precedat admiterea mea la spital: postul în grup şi rugăciunea şi cel mai important visul care l-am descris mai devreme.
În curând doctori cu specializări diferite au început să m-ă examineze şi să-mi facă analize la sânge. Am avut cam 15 analize de sânge ( jumătate din ele au fost trimise în Anglia pentru a fi examinate). Am făcut analiză în măduvă ca să scoată lichid din vertebră, mi-au răzuit pielea de pe degetele picioarelor luând pilitură pentru analize. Când au venit deci rezultatele l-a analize au veni şi doctorii să-mi explice. Erau în totalitate de acord cu diagnosticul, că era vorba de fapt de Erythema Multiformae şi tratamentul terapeutic cu cortizon era singurul tratament indicat pentru « a întârzia apariţia simptomelor.» Cu alte cuvinte mesajul era : “tratament nu există;” Şi răspunsul lor de consolare era: “Când o să fii de 50-60 de ani o să înceapă să se modereze (apariţia bolii).” Din punct de vedere uman se ajunsese la dezamăgire totală, dar nu şi din partea Lui Dumnezeu.
Peste câteva luni, mai specific pe 4Iulie 1988, avea loc căsătoria mea cu Andri, şi imediat după căsătorie plecam în America pentru studii. Normal această boală alergică ar fi apărut de două ori până atunci, dar ce era mult mai alarmant era posibilitatea ca această boală să apară în zilele căsătoriei noastre, în ziua nunții chiar. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat atunci totul ar fi fost amânat. Dar din contră a trecut nunta, ne-am dus în America și totul a fost normal. A fost atunci când Domnul mi-a reamintit cu putere de visul care l-am văzut, acest vis care pecetluise răspunsul la rugăciunea pentru vindecare. ‘Eram vindecat! ‘Am început atunci cu bucurie și îndrăzneală să mărturisesc vindecarea și pastorul meu fratele Dimitris Cospetas, cu multă dragoste și grijă m-a învățat Cuvântul Lui Dumnezeu ce spune despre vindecare și cum să-mi păstrez vindecarea. Îi mulțumesc Domnului Isus pentru vindecarea trupului meu de această boală apăsătoare. În sfârșit vindecat!
“Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și prin rănile Lui suntem vindecați.” (Isaia 53:5)
“Ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia care zice: El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre.” (Matei 8:17)
“El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile Lui ați fost vindecați.” (1 Petru 2:24)
“Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: Blestemat e oricine este atârnat pe lemn.” (Galateni 3:13)
Diavolul a încercat să-mi distrugă gura cu această boală, dar Dumnezeu m-a eliberat c-a să-l mărturisesc și m-a făcut predicator al Evangheliei. Dumnezeul nostru cel viu este cu adevărat minunat. Aleluia!
Astăzi pot să strig cu îndrăzneală și să se audă, Sunt liber : Duh (2 Corinteni 5:17), Suflet (Iacov 1:21) și Trup (Isaia 53:5).
“Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17)
“De aceea, lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit, în voi, care vă poate mântui sufletele.” (Iacov 1:21)
“Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți într-adevăr ucenicii Mei. Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi. Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi.” (Ioan 8:31 v-32, 36 )
“Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin și duhul vostru, sufletul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta.” (1 Tesalonici 5:23-24)
“Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și prin rănile Lui suntem vindecați. ” (Isaia 53:5)
Isus este Domn. Amin!
Cu dragostea Lui,
Sophocles Christodoulou
TU EȘTI LIBER? AI VIAȚĂ VEȘNICĂ? Dacă nu poți să dai un răspuns la această întrebare, cu siguranță din inima ta este urgent pentru tine să te îndrepți corect către Dumnezeu către direcția Lui și a Cuvântului Său și să faci această rugăciune care te v-a elibera duh, suflet și trup din iadul cel veșnic și te v-a pune în Împărăția Lui Dumnezeu cea veșnică. Din moment ce spui această rugăciune Biblică care urmează și o spui din inima ta, nu doar cu gura dar vei crede, o să fii mântuit și vei fi născut din nou în duhul tău, aceasta înseamnă că vei deveni o creație nouă în tine care va face voia Lui Dumnezeu. Spune aceste cuvinte din adâncul inimii tale: “Tată Ceresc, mă pocăiesc de toate păcatele mele și cer Sângele Domnului Isus să mă curățească de toate păcatele acestea. Doamne Isuse Hristoase, în acest moment, te chem, te invit și te primesc în inima mea ca Mântuitorul meu personal, Răscumpărătorul și Domnul meu. Duhule Sfânt, învațămă și condumă în tot adevărul. Îți mulțumesc Doamne că m-ai acceptat, îți mulțumesc că m-ai făcut copilul tău și ai scris numele meu în Cartea Mielului, Cartea Vieții Veșnice. În Numele Domnului Isus Hristos mă rog și-ți mulțumesc. Amin!” Spunând aceasta rugăciune din adâncul inimii tale, în acord cu Cuvântul Lui Dumnezeu, cu siguranță ai devenit copil al Lui Dumnezeu. Nu uita să studiezi Cuvântul Lui Dumnezeu (Biblia) în fiecare zi ( Iosua 1:8 ) – în felul aceasta Dumnezeu îți v-a vorbi, să te rogi zilnic (1 Tesalonici 5:17) – în felul acesta tu vorbești Domnului, și să te aduni cu alți credincioși (Evrei 10:25) care iubesc pe Domnul așa cum îl iubești tu. Isus este Domn! Pastor Sophocles Christodoulou
